Treapta IUBIRII – Avva Ghelasie Gheorghe

Nevoitorul Duhovnicesc trebuie să meargă fără oprire până la această „Treaptă a IUBIRII”, care este „Împlinirea şi Limanul” Luptei Duhovniceşti.

Prin Treptele precedente, cu DUMNEZEU nu a fost un DIALOG propriu-zis, ci doar o „introducere”, o pregătire pentru aceasta. Tumultul complexelor din simţuri, din Minte şi din Duh nu a lăsat posibilitatea unei ÎNTÂLNIRI directe cu DUMNEZEU, ci doar o „STRIGARE” după DUMNEZEU cu întărirea în CREDINŢA AJUTORULUI Său.

A sosit momentul când să „Stai FAŢĂ către Faţă” cu DUMNEZEU. Dar aceasta nu se poate decât după ce ţi-ai recâştigat UNITATEA Personală de Duh, după ce ai despătimit simţurile şi Mintea, după ce ai scăpat de „dublul fantomatic”. Doar cu VEDEREA de UNITATE Personală vei putea să te ÎNTÂLNEŞTI direct cu DUMNEZEU.

Şi Relaţionalul Personal cu DUMNEZEU Cel PERSONAL este IUBIREA.

VEDEREA IUBIRII este cea HARICĂ, aşa cum spun Sfinții Părinţi. Nu mai este nici a Minţii, nici a unei Conştiinţe integrale, ci a INTERPERSONALULUI DIVIN şi Creaţie, acea VEDERE de Tabor, a TRANSFIGURĂRII-Schimbării la Faţă.

Sunt multe sensuri ale IUBIRII; noi o identificăm cu Însuşi CHIPUL de TAINĂ al Lui DUMNEZEU, aşa cum Zice Apostolul: DUMNEZEU este IUBIRE.

Noi nu mai avem Adevărata IUBIRE şi o confundăm cu sentimentalismele amestecate. Dacă Nevoitorul Duhovnicesc s-a luptat cu îndârjire cu simţurile, cu Mintea, cu Duhul, acum „LUPTA cu IUBIREA” este deodată „CER şi iad”. Datorită „incidentului păcatului”, FOCUL DUMNEZIESC al IUBIRII se face şi „foc al iadului” ce este „lipsa-golul” de IUBIRE.

Dacă PLINUL de IUBIRE este CER, „golul” se face „iad”. Maximul de „suferinţă al golului” este demonismul. „Nebunia” este „somnambulismul golului de IUBIRE” care îşi caută „MEMORIILE IUBIRII”.

În noi este „dualitatea Cer şi iad”, ca „Memorialul IUBIRII şi golului ei”. A scăpa de „gol” este cea mai grea „luptă” din această Treaptă a IUBIRII.

IUBIREA

DOAMNE,

IUBIREA Ta

Este aşa de arzătoare,

De lasă o „URMĂ”

Ce pe veşnicie

„DOARE”.

O, IUBIRE,

FOC DUMNEZEIESC,

CER,

Sau „foc de iad”.

*

IUBIREA are o TAINĂ,

Să nu o ştie nimeni

Decât tu,

Cel ce IUBEŞTI.

O, IUBIRE,

Ce vorbeşti

Prin TĂCERE,

Ce te ARĂŢI

Prin „ASCUNDERE”,

Ce ÎMBRĂŢIŞEZI

Prin ÎNCHINARE!

O, IUBIRE,

SĂRUT de ICOANĂ,

Peste două HOTARE

Ce nu se pot ÎNTÂLNI

Decât prin această

TAINĂ.

Dar, IUBIRE

Cât eşti de GREA!

O, IUBIRE,

FOC

Şi de Cer şi de iad

DEODATĂ;

O, IUBIRE,

POVARA-CRUCEA

Ce nu se poate

Lăsa niciodată!

În IUBIRE

Libertatea

ÎNGENUNCHEAZĂ

Şi îşi pune de Gât

LANŢ de podoabă,

ABSOLUTUL

ICOANĂ făcut.

BIBLIOGRAFIE:

Foaie de practică isihastă / ieromonah Ghelasie Gheorghe. – Bucureşti : Platytera, 2016

Lasă un comentariu