Nevoitorul Duhovnicesc trebuie să meargă fără oprire până la această „Treaptă a IUBIRII”, care este „Împlinirea şi Limanul” Luptei Duhovniceşti.
Prin Treptele precedente, cu DUMNEZEU nu a fost un DIALOG propriu-zis, ci doar o „introducere”, o pregătire pentru aceasta. Tumultul complexelor din simţuri, din Minte şi din Duh nu a lăsat posibilitatea unei ÎNTÂLNIRI directe cu DUMNEZEU, ci doar o „STRIGARE” după DUMNEZEU cu întărirea în CREDINŢA AJUTORULUI Său.
A sosit momentul când să „Stai FAŢĂ către Faţă” cu DUMNEZEU. Dar aceasta nu se poate decât după ce ţi-ai recâştigat UNITATEA Personală de Duh, după ce ai despătimit simţurile şi Mintea, după ce ai scăpat de „dublul fantomatic”. Doar cu VEDEREA de UNITATE Personală vei putea să te ÎNTÂLNEŞTI direct cu DUMNEZEU.
Şi Relaţionalul Personal cu DUMNEZEU Cel PERSONAL este IUBIREA.
VEDEREA IUBIRII este cea HARICĂ, aşa cum spun Sfinții Părinţi. Nu mai este nici a Minţii, nici a unei Conştiinţe integrale, ci a INTERPERSONALULUI DIVIN şi Creaţie, acea VEDERE de Tabor, a TRANSFIGURĂRII-Schimbării la Faţă.
Sunt multe sensuri ale IUBIRII; noi o identificăm cu Însuşi CHIPUL de TAINĂ al Lui DUMNEZEU, aşa cum Zice Apostolul: DUMNEZEU este IUBIRE.
Noi nu mai avem Adevărata IUBIRE şi o confundăm cu sentimentalismele amestecate. Dacă Nevoitorul Duhovnicesc s-a luptat cu îndârjire cu simţurile, cu Mintea, cu Duhul, acum „LUPTA cu IUBIREA” este deodată „CER şi iad”. Datorită „incidentului păcatului”, FOCUL DUMNEZIESC al IUBIRII se face şi „foc al iadului” ce este „lipsa-golul” de IUBIRE.
Dacă PLINUL de IUBIRE este CER, „golul” se face „iad”. Maximul de „suferinţă al golului” este demonismul. „Nebunia” este „somnambulismul golului de IUBIRE” care îşi caută „MEMORIILE IUBIRII”.
În noi este „dualitatea Cer şi iad”, ca „Memorialul IUBIRII şi golului ei”. A scăpa de „gol” este cea mai grea „luptă” din această Treaptă a IUBIRII.
IUBIREA
DOAMNE,
IUBIREA Ta
Este aşa de arzătoare,
De lasă o „URMĂ”
Ce pe veşnicie
„DOARE”.
O, IUBIRE,
FOC DUMNEZEIESC,
CER,
Sau „foc de iad”.
*
IUBIREA are o TAINĂ,
Să nu o ştie nimeni
Decât tu,
Cel ce IUBEŞTI.
O, IUBIRE,
Ce vorbeşti
Prin TĂCERE,
Ce te ARĂŢI
Prin „ASCUNDERE”,
Ce ÎMBRĂŢIŞEZI
Prin ÎNCHINARE!
O, IUBIRE,
SĂRUT de ICOANĂ,
Peste două HOTARE
Ce nu se pot ÎNTÂLNI
Decât prin această
TAINĂ.
Dar, IUBIRE
Cât eşti de GREA!
O, IUBIRE,
FOC
Şi de Cer şi de iad
DEODATĂ;
O, IUBIRE,
POVARA-CRUCEA
Ce nu se poate
Lăsa niciodată!
În IUBIRE
Libertatea
ÎNGENUNCHEAZĂ
Şi îşi pune de Gât
LANŢ de podoabă,
ABSOLUTUL
ICOANĂ făcut.
BIBLIOGRAFIE:
Foaie de practică isihastă / ieromonah Ghelasie Gheorghe. – Bucureşti : Platytera, 2016