RAFAIL NOICA – CE ESTE POCAINTA?

Ce este pocainta?

Iarasi, un lucru ce nu se intelege drept astazi. Pocainta nu este numai o “parere de rau” si o “miorlaiala” pentru niste rautati pe care le-am facut; pocainta, am mai zis-o, este dinamica spre viata vecinica.

Parintele nostru duhovnic, Parintele Sofronie – si, daca veti observa, in armonie cu toata filocalia – spune ca este inceputul adevaratei contemplari.

Ce se intampla in pocainta?

Uitati-va cati oameni imprejurul nostru sant total inconstienti de pacat; dar chiar si noi, ieri-alaltaieri traiam pacatul si nici nu stiam ca este pacat. De cate ori n-am auzit: “O, Parinte, nu stiam ca asta-i pacat!” Sau eu, candva nu am stiut ca “asta” este un pacat, decat cand am vazut intr-o rugaciune, sau in intrebarile acelea din Moliftelnic.

Constientizarea pacatului.

Dar constientizarea – nu este doar faptic a constientiza. De cate ori ai incercat sa convingi pe cineva ca “asta nu-i un lucru bun, asta-i un pacat”, si nu te-a crezut! Si ce se intampla cand incepe sa te creada? Ce se intampla cand eu constientizez ca un lucru a fost pacat? Incep sa vad intunericul in care sant. Si ce altceva imi dovedeste aceasta vedere a intunericului, decat ca este prezenta o lumina, pe undeva, in viata mea? Deci constientizarea pacatului, in doua cuvinte – v-o spun din partea filocalicilor si a Parintelui meu duhovnicesc – este lumina nefacuta, este Dumnezeu Insusi care-mi lumineaza constiinta. Acum, insa, risc deznadejdea, dar tocmai acum nu este momentul sa deznadajduiesc ca as fi, chipurile, “mult mai rau decat ieri”: ba sant mai bun, fiindca desi sant tot pacatosul de ieri, dar acum incep sa fiu constient, sa vad. Vazand acum haul si intunericul pacatului meu, pot deznadajdui la acea vedere, dar in realitate, de acum sant mai pretios in ochii lui Dumnezeu decat cand eram acelasi pacatos si habar nu aveam. De ce? Fiindca inseamna ca Dumnezeu gaseste in mine pe cineva cu care poate incepe a vorbi, iar eu imi pot incepe calatoria duhovniceasca.

Si zicea Parintele Sofronie: Viata pocaintei nu este altceva decat intoarcerea omului dinspre intunericul, pe care astazi lumina lui Dumnezeu i-l descopera, catre insasi acea lumina. Si contemplarea, contemplarea luminii nezidite, adica a lui Dumnezeu Insusi, nu este un fenomen, asa cum ne inchipuim noi, ci este ceva care intra intr-un firesc al dezvoltarii omului, al devenirii omului intru fiinta, un firesc al omului care incepe a deveni o minte de Dumnezeu vazatoare; fiindca prin ascultarea graiului tainic al lui Dumnezeu, prin “ascultarea” acestei lumini dumnezeiesti care astazi imi dezvaluie intunericul, voi ajunge candva, in viata mea – da-ne Doamne, si auzi-ne aceasta ca rugaciune! – sa incep a vedea insasi lumina.

Si, zicea Parintele Sofronie: “De-abia atunci o sa-ti dai seama ca aceasta este acea lumina care in zilele deznadejdilor tale te lumina ca sa iti vezi intunericul, ca sa incepi calatoria dintru intuneric intru lumina.” Deci iata ce numesc eu viata duhovniceasca. 

RAFAIL NOICA – „CULTURA DUHULUI”