„Cei care au puterea jertfei înviază înainte de a muri” (Ierom. Ghelasie Gheorghe)
„Cel smerit ascultă poruncile-legile sfinte și le face lucrătoare nu ca îngrădire, ci ca podoabă-strălucire de dăruire-iubire față de Perfecțiunea dumnezeiască, al Cărei chip suntem și noi, creația” (ierom. Ghelasie).
„Iadul în sens mistic este încercarea de a-ți omorî propria iubire și conștiință. Revenirea la iubirea esențială ce este deschiderea față de Dumnezeu este transformarea iadului în cerul adevărat” (părintele Ghelasie de la Frăsinei).
„Pocăința nu este o umilire, ci o demnitate a conștiinței ce își revine în fire. Recunoașterea înseamnă deschiderea ochilor orbi. Doar pocăința-recunoașterea-cererea iertării ne va reda conștiința-lumina sufletului. Întoarcerea fiului desfrânat la tatăl este pocăința adevărată. Tatăl dăruiește celui păcătos iarăși condiția de fiu, ce nu mai este umilire, ci ieșirea din umilire. Postul este spălarea după pocăință, îmbrăcarea în haine noi de Ospăț-Împărtășanie, unde vițelul cel gras este Însuși Hristos Cel ce se jertfește pentru mântuirea noastră” (Ierom. Ghelasie Gheorghe).
„Aici este originea misticii creștine, în care Dumnezeu se odihnește pe Sine dincolo de sine în creație și creația se odihnește pe sine dincolo de sine în Dumnezeu. Odihna-mistica în viziunea creștină nu este în sine propriu, ci în celălalt, unde nu este absorbire, ci permanentizare-odihnă, transcendere de sine dincolo de sine” (Ierom. Ghelasie).
„Toate nevoințele isihastului trebuie adunate în rugăciunea continuă” (părintele Ghelasie de la Frăsinei).
„Neofit zice că prima treaptă a nevoințelor isihaste este rostirea de către minte a numelui hristic, până ce duhul din inimă revine la vederea Luminii hristice” (Ierom. Ghelasie).
„Sfinții Părinți zic de ‘aprinderea candelei minții’ care coboară în inimă cu lumina rugăciunii-Cuvântului Care este Hristos. Dar această candelă are nevoie de uleiul iubirii-pocăinței inimii. De aici isihasmul este lumina hristică-rugăciunea Cuvântului pe care o primește mintea ce nu poate arde decât în uleiul iubirii-pocăinței duhului inimii. Așa mintea să treacă din gândurile sale în lumina cuvântului rugăciunii aprinsă pe uleiul pocăinței-iubirii-mișcării Duhului din inimă” (Ierom. Ghelasie Gheorghe).
„Noi știm clar, de la Sfinții Părinți și din Filocalie, că trebuie să ieșim cu mintea din corp, să intrăm în inimă, care este poarta sufletului și acolo mintea să se roage golită de orice gând, până se trezește duhul de suflet, care el ca duh va începe să se roage, această rugăciune de duh de suflet fiind de fapt adevărata rugăciune isihastă” (Ierom. Ghelasie).
„Doar cei ce Iubesc și au Conștiință deplină știu să se Roage cu adevărat” (Părintele Ghelasie Gheorghe).
„Frumos zice Neofit, ‘Odihna Minții în Cuvânt’, ‘Liniștirea Corpului în Suflet’, ‘Odihna Creației în Cuvântul-Logosul Dumnezeiesc, Odihna în Hristos’. Aici este toată Mistica Isihastă” (Părintele Ghelasie de la Frăsinei).
„Revenirea la Iubire, la Icoană, este Pocăința creștină” (Ierom. Ghelasie de la Frăsinei).
„Cine se Dăruiește Celuilalt Preia pe Celălalt, ca Participare la Celălalt în Mod Propriu de Participare” (Ierom. Ghelasie de la Frăsinei).
„Rațiunile sunt Ecou-Prelungire de Conștiință, nu însăși Conștiința. Rațiunile în ele însele sunt Memorii ce-și Caută Conștiința, pe care de nu o Găsesc, rămân niște Rațiuni-Memorii de Conștiință ca o Informație rece și mecanică a unei Conștiințe mai mult Principiu decât Ființă-Duh” (Ierom. Ghelasie de la Frăsinei).
„Mistica deschide noi posibilități de înțelegere teologică și teologia dă impulsuri de adâncire mistică” (Ierom. Ghelasie).
MEDICINA ISIHASTA 